V-ați întrebat vreodată ce fel de fundal sonor este confortabil pentru o persoană?
Oamenii de știință spun că aproximativ 10 decibeli – acesta este sunetul frunzelor sau al unui pârâu murmurând. Volumul unei conversații liniștite obișnuite este de aproximativ 40 dB, iar nivelul de 70 dB este deja considerat maximul admisibil, dincolo de care încep daunele, relatează corespondentul .
Acum imaginați-vă că pentru mulți copii lecția de la școală este însoțită de 60 dB și mai mult – aceasta este realitatea permisă de normele sanitare, dar nu este mai puțin distructivă pentru sănătate. Un profesor autoritar care folosește strigătele ca metodă de gestionare a clasei nu este doar o lovitură pentru disciplină, ci și pentru fiziologie.
Astfel de strigăte îl fac pe copil să experimenteze o inhibiție severă în cortexul cerebral, făcând mintea incapabilă să formeze concepte exacte și blocând literalmente procesul de învățare. În loc să învețe, creierul trece la modul de supraviețuire, reacționând la profesor ca la o sursă de amenințare.
Consecințele unui astfel de stres cronic se manifestă în statistici: în clasele cu profesori țipători și neprietenoși există o incidență mai mare a bolilor și mai multe tulburări neurologice decât în clasele cu profesori calmi și atenți. Aici, zgomotul nu este doar un iritant, ci un factor patogen în toată regula.
Studiile arată că persoanele care sunt expuse în mod regulat la zgomot puternic sunt mai predispuse să dezvolte nu numai pierderi de auz, ci și ulcer peptic, hipertensiune arterială și nevroze. Copiii, cu sensibilitatea lor crescută la stres, sunt deosebit de vulnerabili la această violență acustică, pe care unii educatori o confundă cu eficiența.
Personal, îmi amintesc de profesorul meu de matematică, a cărui voce aspră îi făcea chiar și pe elevii excelenți să se strângă în catedră. Nu ne era teamă de o notă proastă, ne era teamă de acest răget brusc care paraliza voința.
Deloc surprinzător, potrivit Ministerului Educației de la acea vreme, 40% dintre copii nu doreau să meargă la școală și doar 10% erau bucuroși să întâlnească profesori. Acest stil de comunicare creează un cerc vicios: profesorul care țipă începe să țipe la elevi, adoptând modelul de interacțiune ca normă.
Atmosfera de tensiune constantă domnește în clasă, unde depresia, anxietatea și agresivitatea devin caracteristici comune ale profilului psihologic al copiilor. Soluția este văzută în tranziția de la pedagogia coerciției la pedagogia cooperării.
Atunci când învățarea se bazează pe emoții pozitive și confort psihologic, productivitatea acesteia crește, iar sănătatea copiilor nu este expusă la riscuri suplimentare. Sarcina școlii nu este să intimideze, ci să intereseze, iar aceasta nu este doar o chestiune de etică pedagogică, ci și de siguranță medicală.
Strigătul profesorului nu este un instrument, ci o sirenă de urgență care semnalează impotența profesională. Răul său se măsoară nu numai în starea de spirit stricată, ci și în diagnostice medicale reale care pot rămâne cu o persoană pentru toată viața.
Liniștea în clasă nu este o cerință disciplinară, ci o condiție de bază pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului copiilor.
Citiți și
- Când corpul tău vrea să lucreze: cum să-ți găsești cronotipul și să nu te mai lupți cu tine însuți
- De ce intestinul este al doilea creier al tău: Cum bacteriile din stomac îți controlează starea de spirit și deciziile
